Nu știu la alții cum e, ca să încep într-un stil crenguros, dar în vocabularul meu există un vid pe segmentul construcțiilor și al instalațiilor, printre altele. E o gaură mare acolo, de zici că a trecut armata și a tras cu tunul sau au făcut americanii ceva experiențe nucleare și stratul de ozon n-a fost singurul afectat. Acum, când zic asta nu înseamnă că n-am habar de cuvinte ca șapă, spumă, chituri, hidroizolații. Ci că nu cunosc în profunzime și detaliu aceste noțiuni, dincolo de semnificația lor de dicționar, care îmi e utilă dar la nivel conversațional. Dați-mi o găleată, o lopată, o perie, niște nisip, apă, var, ciment și o să... păi o să angajez pe cineva care să toarne beton și respectiv să văruiască, pentru că eu nu-s expert în domeniu.
Unii oameni se mândresc cu asta, cu faptul că au un vocabular sărac. Eu nu. De fapt, eu cred că este - nu neapărat o slăbiciune dar în orice caz o lipsă. Îți lipsește un atu. Vrem sau nu, cu toții, fie că suntem muncitori necalificați, profesori, medici, pensionari, informaticieni sau cosmonauți, locuim în case. De fapt, cosmonauții locuiesc în aer dar să revenim cu picioarele pe pământ. Se întâmplă uneori, ca oriunde-n lumea asta entropică și perisabilă, ca unele chestii pe care le ai în casă să se defecteze. Caz în care ele trebuie reparate. Așa că nu strică niciodată să știi schimba un întrerupător, să poți repara apa din baie care curge (de fapt instalația de apă dar înțelegeți voi), patul care scârțâie când pe el se află două persoane de sexe opuse șamd. La fel cum nu strică să știi ceva mecanică când ai o mașină sau să te pricepi la componente unui calculator când ai un calculator, adică practic tot timpul. Că până și ciobanul Ghiță, sau cum îl cheamă pe cel din reclamele Vodafone, are trei cartele de telefonie mobilă, câte una pentru fiecare rețea, și-a declarat că-i fan Orange. Nu mai rețin linkul.
Despre ce vorbeam? Că pățesc uneori, mă iau de povești și uit de la ce-am plecat. Noroc că stau bine cu memoria și mă uit mai sus la ce-am scris. A da, de la construcții, interioare și exterioare. Ei bine, interiorul unui om este partea cea mai frumoasă din el, cristalizare a aspirațiilor, speranțelor, viselor, afinităților, talentului și predispozițiilor acelui om. L-am putea numi suflet. Aliajul care-i dă substanță se compune din diverse materiale, cum ar fi: hidroizolatii idealmix, intenții pure, năzuințe, ciment, fericire. Cimentul este piesa de bază și ne asigură că sufletul va avea o fundație solidă. Hidroizolațiile îl protejează de tentațiile de dinafară precum și îl mențin curat, prevenind putrezirea. Intențiile nobile îi determină forma. În lipsa acestor componente, interiorul (omului) se depreciază, șubrezește și în final se năruie, chiar dacă îți trebuie un ochi format pentru a vedea asta din afară. Omul atunci își ratează sensul existenței de a fi.
Vedeți ce frumos pot scrie despre om, privit ca o casă? Asta pot. Că am blog. Dar și locuință am, însă, după cum precizam mai sus, nu eu sunt cel care-o renovează fizic, efectiv. Deși eu plătesc operațiunea de renovare în sine. Hmm, oare asta nu mă urcă o treaptă în ce privește abilitatea de a construi? Ia să-mi angajez atunci și o persoană care să-mi scrie pe blog, să-mi iubească nevasta, să-mi trăiască viața și să fie fericit pentru mine... :)
PS: N-am nevastă. Se oferă cineva?