Știți bancul cu bunica? Păi să vi-l spun. Cică bunica lui Bulă se află pe patul de moarte. Îl cheamă pe nepotul ei iubit la ea. Bulă ajunge, și bunicuța îi spune: „Bulă dragă, pe tine te iubesc mai mult ca ochii din cap. Așa că m-am gândit să îți las ție, drept moștenire, o casă, o grădină de două hectare, o livadă cu pomi fructiferi și chiar o piscină.” Bulă, cu ochii cât cepele, o întreabă: „Dar bunico, eu nici nu știam că tu ai așa ceva! Unde se află toate acestea?” La care bunica, cu ultima suflare, îi spune: „Pe Farmville!”
După părerea mea, ceea ce suntem la maturitate este produsul unor înzestrări native, cu care adică ne naștem, și al formării noastre ulterioare, care adică vine din afară. În primul rând, e clar că fiecare are talente și afinități diferite, unii sunt mai deștepți, alții sunt mai inteligenți șamd. Pe de altă parte, la dezvoltarea întregului nostru potențial și la cizelarea sau orientarea lui în diferite direcții contribuie din plin și mediul exterior, și educația, și tot restul, începând cu celebrii 7 ani de acasă. Unii copii se nasc în familii modeste, alții sunt de bani-gata, unii au părinți profesori, alții bețivi etc. Și, pe vremea mea, fiecare avea jocul lui preferat. Unii făceau castele de nisip, alții fugeau sau se ascundeau, sau desenau pe asfalt...
Astăzi însă, în mod ciudat, cu toții preferă să se joace pe calculator sau pe telefon. Oare unde au dispărut jocurile de tip lego chima? Oare câți părinți se mai interesează de un pret lego city, sau mai tastează pe Google jocuri copii 4 ani, pentru a găsi niște jucării adecvate vârstei copiilor lor? În loc să caute tablete și telefoane „inteligente”? Mai inteligente decât ei, evident. Oare ce vor deveni o parte din acești copii, dacă nu rezidenți permanenți ai internetului, trăind niște vieți virtuale și confundând un sărut autentic cu un kiss pe messenger?
Vina, desigur, nu-i a copiilor. Vina este în întregime a părinților.
După părerea mea, ceea ce suntem la maturitate este produsul unor înzestrări native, cu care adică ne naștem, și al formării noastre ulterioare, care adică vine din afară. În primul rând, e clar că fiecare are talente și afinități diferite, unii sunt mai deștepți, alții sunt mai inteligenți șamd. Pe de altă parte, la dezvoltarea întregului nostru potențial și la cizelarea sau orientarea lui în diferite direcții contribuie din plin și mediul exterior, și educația, și tot restul, începând cu celebrii 7 ani de acasă. Unii copii se nasc în familii modeste, alții sunt de bani-gata, unii au părinți profesori, alții bețivi etc. Și, pe vremea mea, fiecare avea jocul lui preferat. Unii făceau castele de nisip, alții fugeau sau se ascundeau, sau desenau pe asfalt...
Astăzi însă, în mod ciudat, cu toții preferă să se joace pe calculator sau pe telefon. Oare unde au dispărut jocurile de tip lego chima? Oare câți părinți se mai interesează de un pret lego city, sau mai tastează pe Google jocuri copii 4 ani, pentru a găsi niște jucării adecvate vârstei copiilor lor? În loc să caute tablete și telefoane „inteligente”? Mai inteligente decât ei, evident. Oare ce vor deveni o parte din acești copii, dacă nu rezidenți permanenți ai internetului, trăind niște vieți virtuale și confundând un sărut autentic cu un kiss pe messenger?
Vina, desigur, nu-i a copiilor. Vina este în întregime a părinților.
