O, dar vai, unde ați dispărut? Unde ați dispărut, bun simț și bun gust? Bun simț în relațiile cu ceilalți semeni dar și în raport cu propria voastră ființă. Mă uit pe stradă și văd o generație nouă, alienată parcă de tot, prinsă într-o lume virtuală ce îi oferă doar iluzia unei vieți. O generație nouă dar îmbătrânită parcă prematur. O generație digitală.
Copii și tineri cu chipul trist sau posomorât, asemenea unei ploi de toamnă, cu ochii ațintiți în tabletele și telefoanele lor, singurele dispozitive care le mai alimentează visele. Dar oare tinerii de azi mai visează? Mai vor să cucerească lumea? Să urce piscurile munților? Altele decât ale unor jocuri virtuale? Nu știu.
Peste tot în jurul meu, oameni îmbrăcați în negru sau culori închise, și îmi dau seama că sunt în doliu după propria lor viață pierdută. Unde au dispărut șarmul de altădată și hainele colorate sau pline de farmec? Unde au dispărut mănușile galante sau măcar utile, umbrelele cochete și batistele șic? Acum se folosesc șervețele parfumate. Sau celuloza e mai romantică? Ați auzit de „a te purta cu mănuși” ori „a arunca mănușa”? Batista Dezdemonei, o cunoașteți? Unde a dispărut romantismul serenadelor sub balcon sau al declarațiilor de dragoste? Buchetele de flori sunt și ele în moarte clinică. Cheile de la mașină sunt la mare căutare.
Unde s-a pierdut umorul fin? Înghițit pesemne de tonele de bancuri de autobază, livrate zilnic pe site-uri de cancan și televiziuni naționale. Unde au dispărut conversațiile plăcute și inteligente? Înecate în discuții interminabile cu așa-ziși analiști politici sau reacții la știri cu ȘOC și BOMBĂ în titlu. Nici măcar butonul de la reverul gulerelor domnilor respectivi nu s-a păstrat.
La urma urmei, ne-am emancipat. Acum putem vorbi orice, ne putem îmbrăca oricum, putem fi hipsteri. Nu există pudibonderism, nu există limite, nici verbale și nici faptice, sexul la chefuri între studenți, cu o persoană pe care ai cunoscut-o cu două ore înainte, e la ordinea zilei. În fond, la câte etnobotanice ai luat, s-ar putea să nici n-o mai ții minte a doua zi.
Prejudecăți sociale? Rigidități și dogmatisme? Hai să le aruncăm pe geam! Costume și uniforme? Nu mulțumim, acum suntem liberi. Acum ne putem îmbrăca după orice modă vedem în revistele de fashion. Penibilitate? Nu există atât timp cât blugii rupți sunt cap de afiș peste tot. Că de ce să nu porți haine rupte, cât de cool poate fi chestia asta! Totul e să nu ai limite.
Dar poate că ar trebui să avem niște limite. Nu atât rigide sau impuse, ci venind din noi. Și poate că ar trebui să ne îmbrăcăm, să gândim și să ne comportăm altfel...
Copii și tineri cu chipul trist sau posomorât, asemenea unei ploi de toamnă, cu ochii ațintiți în tabletele și telefoanele lor, singurele dispozitive care le mai alimentează visele. Dar oare tinerii de azi mai visează? Mai vor să cucerească lumea? Să urce piscurile munților? Altele decât ale unor jocuri virtuale? Nu știu.
Peste tot în jurul meu, oameni îmbrăcați în negru sau culori închise, și îmi dau seama că sunt în doliu după propria lor viață pierdută. Unde au dispărut șarmul de altădată și hainele colorate sau pline de farmec? Unde au dispărut mănușile galante sau măcar utile, umbrelele cochete și batistele șic? Acum se folosesc șervețele parfumate. Sau celuloza e mai romantică? Ați auzit de „a te purta cu mănuși” ori „a arunca mănușa”? Batista Dezdemonei, o cunoașteți? Unde a dispărut romantismul serenadelor sub balcon sau al declarațiilor de dragoste? Buchetele de flori sunt și ele în moarte clinică. Cheile de la mașină sunt la mare căutare.
Unde s-a pierdut umorul fin? Înghițit pesemne de tonele de bancuri de autobază, livrate zilnic pe site-uri de cancan și televiziuni naționale. Unde au dispărut conversațiile plăcute și inteligente? Înecate în discuții interminabile cu așa-ziși analiști politici sau reacții la știri cu ȘOC și BOMBĂ în titlu. Nici măcar butonul de la reverul gulerelor domnilor respectivi nu s-a păstrat.
La urma urmei, ne-am emancipat. Acum putem vorbi orice, ne putem îmbrăca oricum, putem fi hipsteri. Nu există pudibonderism, nu există limite, nici verbale și nici faptice, sexul la chefuri între studenți, cu o persoană pe care ai cunoscut-o cu două ore înainte, e la ordinea zilei. În fond, la câte etnobotanice ai luat, s-ar putea să nici n-o mai ții minte a doua zi.
Prejudecăți sociale? Rigidități și dogmatisme? Hai să le aruncăm pe geam! Costume și uniforme? Nu mulțumim, acum suntem liberi. Acum ne putem îmbrăca după orice modă vedem în revistele de fashion. Penibilitate? Nu există atât timp cât blugii rupți sunt cap de afiș peste tot. Că de ce să nu porți haine rupte, cât de cool poate fi chestia asta! Totul e să nu ai limite.
Dar poate că ar trebui să avem niște limite. Nu atât rigide sau impuse, ci venind din noi. Și poate că ar trebui să ne îmbrăcăm, să gândim și să ne comportăm altfel...
