Când m-am angajat la firma unde-mi desfășor activitatea profesională și-n prezent, în biroul meu era un scaun super-meseriaș. Negru, cu spătar, cu o chestie pentru rezemat mâinile, mare, ergonomic, te puteai roti sau chiar deplasa cu el. Mișto.
Deși nu mi-s o persoană voluminoasă, timpul și-a spus cuvântul și, într-un final, scaunul a cedat nervos. Sau cum, doar nu credeați că eu o să cedez nervos? Ingraților! Mie îmi place ceea ce fac. Scaunul însă s-a simțit cumva asuprit, a inițiat o petiție pe net, că cum adică cineva să-i stea în cârcă tot timpul, să-l rotească după cum are chef, să-l folosească pe post de cal de tracțiune și de bătaie, a făcut gălăgie, a plâns și, până la urmă, a cedat. Și l-am luat și l-am aruncat într-un fel de beci.
După asta, în biroul meu a intrat un alt scaun, cu surle și trâmbițe. Doar că ăsta era mult mai modest. Fix, fără să-l pot muta cu ușurință, fără suport pentru coate și antebrațe, mai mult mă încurca. Iar după ce i s-a rupt și sudat un picior, a rămas cu un mic handicap: suprafața pe care șezi nu mai era perfect orizontală, ci puțin înclinată într-o parte. N-am dat importanță acestul fapt atunci. Dar ceva mai târziu, am început să simt un anumit discomfortla spate. Datorită poziției nu foarte sănătoase pe care o aveam stând pe el.
După care, în sfârșit, scaunul în cauză a fost înlocuit cu unul simplu, cu spătar, din lemn, cum au bunicii noștri pe la țară, moment în care epopeea instrumentelor de șezut din biroul meu și-a atins apogeul. Iar astăzi eu stau pe acel scaun și scriu acest articol. Aș putea spune că am trecut prin toate: scaun ergonomic, scaun sobru, scaun improvizat, mai puțin scaun cu masaj, da'n rest cam orice. Bucket listul meu în materie de stat în cur este satisfăcut!
Concluzia se poate trage în mai multe moduri, de exemplu de coadă, de păr etc, dar eu o s-o trag într-un mod simplu: dacă ai un serviciu la stat, adică care implică să stai (preferabil pe ceva, nu jos!) și ești om cu scaun la cap, atunci ai grijă de spatele tău. Pentru că unde nu-i cap, vai de spate iar o poziție incorectă va aduce cu sine, în timp, probleme de spate și coloană. De unde iarăși mai deducem că expresia „e bine să ai coloană vertebrală sau să fii vertical” are o dublă valoare: atât metaforică, cât și practică.
Eu am avut inspirația să țin cont de acest lucru și mă simt excelent. Sper că și voi!
După asta, în biroul meu a intrat un alt scaun, cu surle și trâmbițe. Doar că ăsta era mult mai modest. Fix, fără să-l pot muta cu ușurință, fără suport pentru coate și antebrațe, mai mult mă încurca. Iar după ce i s-a rupt și sudat un picior, a rămas cu un mic handicap: suprafața pe care șezi nu mai era perfect orizontală, ci puțin înclinată într-o parte. N-am dat importanță acestul fapt atunci. Dar ceva mai târziu, am început să simt un anumit discomfortla spate. Datorită poziției nu foarte sănătoase pe care o aveam stând pe el.
După care, în sfârșit, scaunul în cauză a fost înlocuit cu unul simplu, cu spătar, din lemn, cum au bunicii noștri pe la țară, moment în care epopeea instrumentelor de șezut din biroul meu și-a atins apogeul. Iar astăzi eu stau pe acel scaun și scriu acest articol. Aș putea spune că am trecut prin toate: scaun ergonomic, scaun sobru, scaun improvizat, mai puțin scaun cu masaj, da'n rest cam orice. Bucket listul meu în materie de stat în cur este satisfăcut!
Concluzia se poate trage în mai multe moduri, de exemplu de coadă, de păr etc, dar eu o s-o trag într-un mod simplu: dacă ai un serviciu la stat, adică care implică să stai (preferabil pe ceva, nu jos!) și ești om cu scaun la cap, atunci ai grijă de spatele tău. Pentru că unde nu-i cap, vai de spate iar o poziție incorectă va aduce cu sine, în timp, probleme de spate și coloană. De unde iarăși mai deducem că expresia „e bine să ai coloană vertebrală sau să fii vertical” are o dublă valoare: atât metaforică, cât și practică.
Eu am avut inspirația să țin cont de acest lucru și mă simt excelent. Sper că și voi!
