În iarna anului 1989 România a abolit oficial comunismul, reprezentat atunci de Partidul Comunist Român și soții Ceaușescu, făcând un pas înainte pe calea libertății de conștiință și acțiune. Totuși, astăzi, un sfert de secol mai târziu, lucrurile nu s-au schimbat cu foarte mult în anumite direcții. Una dintre aceste direcții este raportarea noastră la sexualitate.
Omul este în esență o ființă sexuală. Instinctul de perpetuare a speciei este al doilea ca forță după cel de conservare. Fără sex, noi nu am fi venit pe lume. Și totuși, organele genitale sunt încă considerate tabu, iar pronunțarea lor ridică probleme chiar și în medii selecte. Desigur că acest lucru nu este specific românilor, și putem vedea chiar pe Google un filtru pentru conținut pornografic. Dar străinii sunt ceva mai dezghețați. Dincolo este ceva normal ca cupluri la vârsta a doua să meargă la un psihoterapeut pe probleme sexuale când sunt în impas sau să folosească jucarii erotice pentru a-și condimenta viața intimă. La noi, poate doar la tineri, și probabil și ei se ascund.
Dacă ar fi după mine, aș introduce cărți sau texte erotice în programa obligatorie de Limba și Literatura Română din școli. Pentru că, pe bune, „Odă (în metru antic)” nu este poezie erotică. Aș mai legaliza prostituția. Pentru că de ce să ne ascundem, ea tot se practică. Legalizarea ei ar aduce o sursă suplimentară de bani la buget, ar elimina o mare parte din riscurile de a contacta boli venerice (fetele care prestează ar fi oblogate prin lege la controale medicale dese) și ne-ar aduce în rândul lumii. Și aș mai face o campanie de promovare a sexshop-urilor și a discuțiilor pe teme de sexualitate. Cuvinte ca penis, vulvă, felație ar trebui să poate fi utilizate cu lejeritate, în conversații de zi cu zi, fără a ne face să roșim.
Asta ne-ar deschide la minte, ne-ar conduce la autodepășire și ne-ar rezolva, în scurt timp, diversele probleme intime cu care eventual ne confruntăm. Poate că atunci nu am mai fi atât de pudibonzi și nu am mai avea atâtea cupluri care stau împreună doar pentru că au copii dar care nu au mai avut orgasme de ani de zile. Într-un cuvânt, poate că am scoate capul din spațiul strâmt al camerei din imagine, abia luminată de un amărât de bec, în care ne aflăm la ora actuală.
Omul este în esență o ființă sexuală. Instinctul de perpetuare a speciei este al doilea ca forță după cel de conservare. Fără sex, noi nu am fi venit pe lume. Și totuși, organele genitale sunt încă considerate tabu, iar pronunțarea lor ridică probleme chiar și în medii selecte. Desigur că acest lucru nu este specific românilor, și putem vedea chiar pe Google un filtru pentru conținut pornografic. Dar străinii sunt ceva mai dezghețați. Dincolo este ceva normal ca cupluri la vârsta a doua să meargă la un psihoterapeut pe probleme sexuale când sunt în impas sau să folosească jucarii erotice pentru a-și condimenta viața intimă. La noi, poate doar la tineri, și probabil și ei se ascund.
Dacă ar fi după mine, aș introduce cărți sau texte erotice în programa obligatorie de Limba și Literatura Română din școli. Pentru că, pe bune, „Odă (în metru antic)” nu este poezie erotică. Aș mai legaliza prostituția. Pentru că de ce să ne ascundem, ea tot se practică. Legalizarea ei ar aduce o sursă suplimentară de bani la buget, ar elimina o mare parte din riscurile de a contacta boli venerice (fetele care prestează ar fi oblogate prin lege la controale medicale dese) și ne-ar aduce în rândul lumii. Și aș mai face o campanie de promovare a sexshop-urilor și a discuțiilor pe teme de sexualitate. Cuvinte ca penis, vulvă, felație ar trebui să poate fi utilizate cu lejeritate, în conversații de zi cu zi, fără a ne face să roșim.
Asta ne-ar deschide la minte, ne-ar conduce la autodepășire și ne-ar rezolva, în scurt timp, diversele probleme intime cu care eventual ne confruntăm. Poate că atunci nu am mai fi atât de pudibonzi și nu am mai avea atâtea cupluri care stau împreună doar pentru că au copii dar care nu au mai avut orgasme de ani de zile. Într-un cuvânt, poate că am scoate capul din spațiul strâmt al camerei din imagine, abia luminată de un amărât de bec, în care ne aflăm la ora actuală.
