Dacă ar fi posibil, aș vrea să trăiesc două vieți în paralel.
Prima viața ar fi cea a unui tip care locuiește într-un oraș mare, are acces la tot ce înseamnă dezvoltare urbană (asta incluzând centre culturale, muzică, teatru, dar și oportunități de afaceri, cluburi de persoane cu interese comune, ultimele dotări în materie de construcții de locuințe etc). M-aș mulțumi în această viață cu un apartament, situat nu neapărat central ci într-o zonă liniștită, curată, posibil cu multe spații verzi.
A doua viață mi-ar plăcea să o trăiesc fie undeva la munte, fie undeva în mijlocul naturii. Drept locuință, vă puteți imagina o cabană. Nu neapărat că ar trebui să-mi fac o casă din lemn, deși am gasit numeroși ofertanți, mulțumesc frumos. Cât mai ales că mi-ar plăcea să inspir aer curat, să beau apă de la izvor, să fac gimnastică în verde, în grădina mea, să am un platou în fața casei unde să pot juca fotbal dar niște dealuri sau coline în apropiere, împădurite.
Din lemn sau piatră, casa ar trebui să fie simplă, deși dotată pe dinăuntru cu tot confortul. Confort nu înseamnă opulență sau epatare, așa că exteriorul ar trebui să fie modest iar în interior să primeze utilul în fața luxului. De altfel nu-mi doresc vilă, o căsuță cu poate un etaj ar ajunge. O grădină cu zarzavaturi, pomi fructiferi de tot soiul în jurul meu. Oarecum izolat, dar nu foarte departe de alți oameni. Mi-ar plăcea, de exemplu, să primesc vizite.
Poate că într-un fel, Universul mi-a ascultat dorințele înainte chiar de a le formula. Sau poate că viața are umorul ei. Viața - la singular, că e una singură, oricât aș vrea eu să fie două. Dar reușește să îmbine în ea ambele ipostaze. Locuiesc într-un oraș mic, departe de zgomotul metropolelor. Cluburi tematice n-am prin zonă, dar există internet. Iar la câțiva kilometri de mine se află casa bunicilor. Cu ieșire prin spate într-o grădină de zarzavaturi ce se continuă într-una cu pomi fructiferi, care urcă dealul.
Și pentru asta, îi sunt recunoscător.
Prima viața ar fi cea a unui tip care locuiește într-un oraș mare, are acces la tot ce înseamnă dezvoltare urbană (asta incluzând centre culturale, muzică, teatru, dar și oportunități de afaceri, cluburi de persoane cu interese comune, ultimele dotări în materie de construcții de locuințe etc). M-aș mulțumi în această viață cu un apartament, situat nu neapărat central ci într-o zonă liniștită, curată, posibil cu multe spații verzi.
A doua viață mi-ar plăcea să o trăiesc fie undeva la munte, fie undeva în mijlocul naturii. Drept locuință, vă puteți imagina o cabană. Nu neapărat că ar trebui să-mi fac o casă din lemn, deși am gasit numeroși ofertanți, mulțumesc frumos. Cât mai ales că mi-ar plăcea să inspir aer curat, să beau apă de la izvor, să fac gimnastică în verde, în grădina mea, să am un platou în fața casei unde să pot juca fotbal dar niște dealuri sau coline în apropiere, împădurite.
Din lemn sau piatră, casa ar trebui să fie simplă, deși dotată pe dinăuntru cu tot confortul. Confort nu înseamnă opulență sau epatare, așa că exteriorul ar trebui să fie modest iar în interior să primeze utilul în fața luxului. De altfel nu-mi doresc vilă, o căsuță cu poate un etaj ar ajunge. O grădină cu zarzavaturi, pomi fructiferi de tot soiul în jurul meu. Oarecum izolat, dar nu foarte departe de alți oameni. Mi-ar plăcea, de exemplu, să primesc vizite.
Poate că într-un fel, Universul mi-a ascultat dorințele înainte chiar de a le formula. Sau poate că viața are umorul ei. Viața - la singular, că e una singură, oricât aș vrea eu să fie două. Dar reușește să îmbine în ea ambele ipostaze. Locuiesc într-un oraș mic, departe de zgomotul metropolelor. Cluburi tematice n-am prin zonă, dar există internet. Iar la câțiva kilometri de mine se află casa bunicilor. Cu ieșire prin spate într-o grădină de zarzavaturi ce se continuă într-una cu pomi fructiferi, care urcă dealul.
Și pentru asta, îi sunt recunoscător.
