Am citit recent undeva bancul următor, redat aproximativ din memorie, nu mai rețin foarte bine contextul dar e bun.
Cică un rabin are șapte băieți. Primii șase dintre ei sunt înalți, vânjoși, chipeși, plini de calități. Al șaptelea este slab, scund, urâțel, cu privirea în pământ, pe scurt, exact opusul fraților lui la înfășișare. Și trece timpul, iar rabinul ajunge pe patul de moarte. Se perindă prin fața lui toți băieții, care îl salută, după care ies și rămâne doar el cu soția lui. Și atunci rabinul o întreabă:
- Draga mea, spune drept: așa-i că ăsta ultimul nu-i al meu? Că acum nu mă supăr, sunt pe patul de moarte. Te iert!
La care nevasta îi spune:
- De fapt... este puțin invers: acesta ultimul este al tău!
Cică un rabin are șapte băieți. Primii șase dintre ei sunt înalți, vânjoși, chipeși, plini de calități. Al șaptelea este slab, scund, urâțel, cu privirea în pământ, pe scurt, exact opusul fraților lui la înfășișare. Și trece timpul, iar rabinul ajunge pe patul de moarte. Se perindă prin fața lui toți băieții, care îl salută, după care ies și rămâne doar el cu soția lui. Și atunci rabinul o întreabă:
- Draga mea, spune drept: așa-i că ăsta ultimul nu-i al meu? Că acum nu mă supăr, sunt pe patul de moarte. Te iert!
La care nevasta îi spune:
- De fapt... este puțin invers: acesta ultimul este al tău!
