Există la noi în România doi tineri antreprenori, un el și o ea, care inițial au pornit ca oameni de bază în câmpul muncii. Adică angajați la multinaționale. Cu timpul însă le-a venit ideea să-și facă un business propriu. Ideea a prins tot mai multă greutate în mintea lor până când, la un moment dat, s-au apucat de treabă. Ce afacere și-au deschis? Una cu specific românesc: producerea de dulcețuri.
Desigur, dulceață găsim în toate magazinele. Dar dacă ne uităm pe etichetă, constatăm că stă așa țeapănă pentru că e amestecată cu gelatină, pectină și ce alți întăritori chimici or mai fi. Și că sunt băgate prin ea tot felul de E-uri. Și de conservanți. Ceea ce nu-i chiar așa de sănătos pentru organismul nostru. Dacă mă întrebați pe mine, nu-i deloc sănătos. Și anulează în mare parte gustul autentic de fruct, cu niște arome care îți biciuiesc simțurile dar sunt, până la urmă, false.
Spre deosebire de dulceața produsă în marile fabrici de profil, gemurile de pe Bunicel, că așa se numește site-ul celor doi argeșeni de care vă povesteam, sunt făcute după metoda clasică. Acasă, în ceaun, la foc. Exact cum le făceau și le fac bunicii noștri. Din fructe culese din propria lor livadă. Adică este vorba despre dulceață tradițională, naturală, sănătoasă, fără chimicale. Ca cea de la țară.
Dar dulceață la țară avem și noi, veți spune. Din păcate, nu toți. Pentru că nu toată lumea are bunici la țară. Și chiar dacă are, mai ales într-un oraș mare, cum este Bucureștiul, perspectiva unei vizite în provincie, la sute de km, este redusă. Eu aici sunt norocos, în sensul că locuiesc într-un oraș mic, în apropierea căruia se află multe sate, iar casa bunicilor mei din partea tatălui se află la 5 km depărtare. Ușor de înțeles că nu am dus lipsă de fructe, legume și dulcețuri.
Dar chiar și în cazul meu, experiența gustului tradițional a fost una limitată. Pentru că bunicii mei făceau cam una sau două tipuri de dulceață, și veșnic aceeași: de prune. Nu încercau ceva nou, erau conservatori. Ei bine, argeșenii noștri nu sunt conservatori. Și pe lângă dulceața clasică la care ne-am putea aștepta de la un țăran român, au încercat alte varietăți: produse sănătoase fără zahăr și combinații inovatoare de fructe și condimente. Din ultima categorie face parte, de exemplu, dulceata de pepene galben.
Pepenele este un produs hrănitor. Anumite soiuri sunt consumate de porcine. Altele ne dau dovlecii pe care-i coacem în cuptor. Altele sunt pepenii dulci pe care-i cultivăm și mâncăm vara. Dar iată că unii le-au găsit și întrebuințări inedite. Se ia fructul pepenelui galben, se amestecă cu mere verzi, se adaugă zahăr - și scorțișoară, pentru gust, după care se fierbe la un ceaun, la foc mic, să nu se prindă de fund. Rezultatul? O dulceață pe care o putem consuma și iarna.
Mi-a plăcut ideea lor și mi-a plăcut ce am văzut pe site. Nu sunt din capitală, așa că transportul m-ar costa, cu excepția cazului în care aș comanda mai multe borcane (să depășească o sută de lei). Cei doi sunt încă la început, iar afacerea lor e încă mică. Dar le doresc mult succes. Că parcă m-am săturat de smântână adusă din Germania cu gust de lapte praf și de roșii mari, fără gust. Și sper ca pe viitor să am ocazia să recomand mai multe astfel de inițiative.
Desigur, dulceață găsim în toate magazinele. Dar dacă ne uităm pe etichetă, constatăm că stă așa țeapănă pentru că e amestecată cu gelatină, pectină și ce alți întăritori chimici or mai fi. Și că sunt băgate prin ea tot felul de E-uri. Și de conservanți. Ceea ce nu-i chiar așa de sănătos pentru organismul nostru. Dacă mă întrebați pe mine, nu-i deloc sănătos. Și anulează în mare parte gustul autentic de fruct, cu niște arome care îți biciuiesc simțurile dar sunt, până la urmă, false.
Spre deosebire de dulceața produsă în marile fabrici de profil, gemurile de pe Bunicel, că așa se numește site-ul celor doi argeșeni de care vă povesteam, sunt făcute după metoda clasică. Acasă, în ceaun, la foc. Exact cum le făceau și le fac bunicii noștri. Din fructe culese din propria lor livadă. Adică este vorba despre dulceață tradițională, naturală, sănătoasă, fără chimicale. Ca cea de la țară.
Dar dulceață la țară avem și noi, veți spune. Din păcate, nu toți. Pentru că nu toată lumea are bunici la țară. Și chiar dacă are, mai ales într-un oraș mare, cum este Bucureștiul, perspectiva unei vizite în provincie, la sute de km, este redusă. Eu aici sunt norocos, în sensul că locuiesc într-un oraș mic, în apropierea căruia se află multe sate, iar casa bunicilor mei din partea tatălui se află la 5 km depărtare. Ușor de înțeles că nu am dus lipsă de fructe, legume și dulcețuri.
Dar chiar și în cazul meu, experiența gustului tradițional a fost una limitată. Pentru că bunicii mei făceau cam una sau două tipuri de dulceață, și veșnic aceeași: de prune. Nu încercau ceva nou, erau conservatori. Ei bine, argeșenii noștri nu sunt conservatori. Și pe lângă dulceața clasică la care ne-am putea aștepta de la un țăran român, au încercat alte varietăți: produse sănătoase fără zahăr și combinații inovatoare de fructe și condimente. Din ultima categorie face parte, de exemplu, dulceata de pepene galben.
Pepenele este un produs hrănitor. Anumite soiuri sunt consumate de porcine. Altele ne dau dovlecii pe care-i coacem în cuptor. Altele sunt pepenii dulci pe care-i cultivăm și mâncăm vara. Dar iată că unii le-au găsit și întrebuințări inedite. Se ia fructul pepenelui galben, se amestecă cu mere verzi, se adaugă zahăr - și scorțișoară, pentru gust, după care se fierbe la un ceaun, la foc mic, să nu se prindă de fund. Rezultatul? O dulceață pe care o putem consuma și iarna.
Mi-a plăcut ideea lor și mi-a plăcut ce am văzut pe site. Nu sunt din capitală, așa că transportul m-ar costa, cu excepția cazului în care aș comanda mai multe borcane (să depășească o sută de lei). Cei doi sunt încă la început, iar afacerea lor e încă mică. Dar le doresc mult succes. Că parcă m-am săturat de smântână adusă din Germania cu gust de lapte praf și de roșii mari, fără gust. Și sper ca pe viitor să am ocazia să recomand mai multe astfel de inițiative.
