Dronele şi tehnologia viitorului

21.3.15  Ethos Plus
Oricât de curioşi am fi şi oricât de mult ne-am dori să explorăm această planetă, există anumite locuri care ne vor rămâne multă vreme inaccesibile, datorită limitărilor inerente fiinţei noastre. De exemplu, nu vom putea ajunge prea repede în centrul pământului, pentru a studia îndeaproape componenţa acestuia, din motive lesne de imaginat. Dar, acolo unde omul nu poate pune piciorul, utilizarea tehnologiei se poate dovedi salvatoare. Un exemplu foarte recent este cel al fotografului Ryan Deboodt care, utilizând o dronă, a reuşit să filmeze de sus peştera Hang Son Doong.

pestera Hang Son Doong

Situată la graniţa dintre Laos şi Vietnam, aceasta este cea mai mare peşteră din lume, având o lungime de aproape 9 km şi putând adăposti, conform Huffington Post, un zgârie-nori de 40 de etaje. Peştera conţine propria ei junglă şi are un râu care o traversează. Chiar dacă ea poate fi vizitată de turişti, niciodată nu a fost realizată o perspectivă atât de minunată şi grandioasă ca cea de acum, făcută posibilă prin intermediul dronelor. Iată filmul în cauză:


Nu trebuie să fii pasionat de fotografie pentru a ţi se aprinde imaginaţia la vederea acestui clip şi a-ţi dori şi tu un aparat zburător pe care să-l poţi manevra după dorinţă. Chestia mai puţin ştiută este că ele sunt deja accesibile.

În România există cel puţin un magazin de unde se pot cumpăra astfel de  drone, suficient de performante cât să le poţi folosi în scopuri similare. Având în stoc camere video, echipamente de supraveghere şi spionaj sau lanterne şi lasere, firma gnex.ro din Cluj se ocupă şi cu vânzarea de quadcoptere - mici zburătoare cu 4 elice, ce pot fi conduse de la distanţă printr-o telecomandă şi, în cazul modelelor mai avansate, pot filma la rezoluţii HD şi face fotografii la rezoluţii superioare celor HD. Evident, acestea dispun de chestii sofisticate, cum ar fi stabilizatoarele pentru camera video, astfel încât imaginea să arate profesionist şi să nu tremure. Din acelaşi magazin mai puteţi comanda, din câte am văzut, diferite elice sau baterii de schimb.

dronă Voyager 3 - disponibilă la gNext

Într-o săptămână de la postare, clipul lui Ryan Deboodt a înregistrat circa 2,4 milioane de vizualizări şi a fost preluat de publicaţii de talie mondială. Poate că data viitoare, în locul lui va fi unul dintre clipurile voastre. Pentru că, încetând să mai fie un gadget al domeniului ştiinţifico-fantastic, dronele au devenit o realitate a zilelor noastre.