Când detergentul obișnuit nu mai face față

20.8.16  Ethos Plus
Omul obișnuit își cumpără detergenții pentru spălat din supermarketuri, având grijă ca aceștia să aibă un ambalaj cât mai colorat și un nume la care să fi văzut cel puțin o reclamă în ultima lună la televizor. Dacă nu este Dero, Persil sau Ariel, mai bine nu-l cumpărăm, nu-i așa? Și totuși, cât de bine se compară aceste game foarte cunoscute, atât la preț cât și la calitate, cu niște detergenti profesionali?

curățenie

Îmi aduc aminte că acum mulți ani, mama mea a primit un săculeț din plastic, cu un detergent foarte mișto. Nu avea un ambalaj strident. Nu era colorat astfel încât să îți ia ochii. Nu era produs de o firmă cunoscută de mine pe atunci (ulterior am ajuns să aflu că Henkel e una din cele mai cunoscute firme de profil din Germania). Dar avea un parfum foarte frumos și era extrem de eficient în spălarea hainelor. Într-un cuvânt, își făcea treaba de minune. Și acela a fost probabil primul moment în care mi-am dat seama că utilitatea și calitatea unui produs nu se măsoară neapărat după criteriile pe care le folosește toată lumea.

Dimpotrivă, produsele care sunt extrem de promovate în mass-media (prin reclamele binecunoscute) aș zice că se adresează marilor mase de consumatori. În mod cert sunt produse destinate consumului larg, și poate nu de nișă, și poate nu de top, și poate nu pentru cunoscători. O mică paralelă: am citit un articol în care un ploieștean a scos puțin capul din casă, ca să zic așa, a decis să încerce produsele unui aprozar de peste drum, ale unei brutării din apropiere și unui magazin de carne și brânzeturi autohtone, și și-a dat seama efectiv că până atunci a fost prost, limitându-se la a cumpăra alimente scumpe și artificiale, fără gust, de la lanțurile de marketuri cunoscute. Pentru că de altele nu prea auzise.

Dar faptul că nu ai auzit de un lucru nu înseamnă că acel lucru e inferior. Ați auzit de PUDOL? Este un producător german de detergenți, cu peste 90 de ani experiență. Bun, dar unde îi găsim produsele? Pe un magazin online numit Delphi Serv&Trade, care furnizează detergenți profesionali pentru diverse întrebuințări. Cum ar fi, de exemplu, detergenti pentru curatarea pardoselilor. Și tot acolo găsim detergenți profesionali produși la noi în țară. Dacă te uiți puțin pe site, vezi că bidonul de 5 litri cu detergent pentru pardoseli costă 36 de lei. Nu are etichete strălucitoare dar este parfumat, are un grad ridicat de spumare și se folosește în diluție de 2%. Pentru că este foarte concentrat. Iar dacă prețul de 36 de lei vi se pare foarte mic, ei bine, puteți să îl reduceți cu încă 10%, descărcând aplicația lor de mobil.

Desigur, acesta e numai unul dintre produse. Alături de altele, care toate se regăsesc în această gamă a curățeniei și igienei, atât a vaselor cât și a rufelor, geamurilor, gresiei și faianței etc. Prețul este mic, utilizarea lor se poate face inclusiv pe scară industrială - scrie pe site. Nu am cumpărat încă nimic de la ei, dar îmi face plăcere să le promovez magazinul, pentru că navigând pe net zilnic și luând contact cu sursele de informare în masă, am ajuns la o stare de saturație dată de șabloanele existente în publicitatea tradițională, șabloane care imprimă anumite tendințe în consumator, deloc folositoare lui.