Dacă vă place distracția și vreți să trăiți la maxim sau dacă, dimpotrivă, aveți impresia că viața a trecut pe lângă voi fără s-o gustați din plin, sau dacă pur și simplu vă întrebați ce ați putea face pe final de an, ei bine, puteți încerca ceva cu totul inedit: Tirolaina - O experiență de neuitat la prețuri accesibile. O aventură cu tiroliana la Păltiniș (Sibiu) costă nici mai mult nici mai puțin de 25 de lei. Ceea ce, de fapt, este o sumă infimă.
Ce presupune o aventură cu tiroliana? Tiroliana este o coardă fixată între două puncte la înălțime. Cea de la Păltiniș are circa 200 de metri lungime și este din oțel. Participantul la acest exercițiu plin de adrenalină este asigurat cu un ham și legat de coardă cu un scripete. Apoi, el se deplasează prin aer, cu ajutorul acelui scripete, între cele două puncte ale corzii. Nu știu cât de sigură este treaba asta, nu am practicat-o, dar presupun că dacă ar exista până și un singur accident, ar fi vuit presa și televizoarele pe tema lui. Bănuiesc că e mai sigur decât traversatul străzii. Am pus la final și un clip cu datul pe tiroliană.
Ce poate fi mai frumos decât să vezi pământul sub tine, într-o deplasare vertiginoasă dar (să sperăm că :D) sigură, prin aer, pe deasupra lui, în timp ce sângele îți pulsează prin vene iar mintea se oprește în loc? Experiență după care probabil te vei întreba ce ai făcut până acum cu cei câțiva zeci de ani pe care i-ai trăit degeaba și cum de a existat așa ceva lângă tine, fără ca tu să știi. La mine mintea a intrat în blocaj înainte să scriu articolul ăsta, pentru că până acum nu aveam habar de ușurința și accesibilitatea acestui sport inedit. Și, chiar dacă pare un sport adresat cu precădere bărbaților, în realitate fiecare om, bărbat sau femeie, are în el un pic de nebunie și de spirit masculin, așa că de ce nu?
Asta mai ales că la capitolul prețuri tiroliană vorbim de, cum ziceam, 25 de lei, bani în care este inclusă și urcarea cu telescaunul, bănuiesc că până la punctul de plecare. Dar da, vă mai costă drumul la Păltiniș, motiv pentru care vă puteți gândi la perspectiva unui weekend sau a unei mini-vacanțe petrecută acolo, eventual cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Păltiniș are lacuri glaciare și se pretează practicării mai multor sporturi de iarnă. În plus, este locul unde a murit Constantin Noica, așa că îi puteți vizita casa memorială.
Vă invit să răsfoiți puțin paginile site-ului Aventurio, veți găsi acolo și alte experiențe ieșite din cotidian, în diverse orașe din țară: bungee jumping, stand up paddle, cursuri de ski, parcuri de aventuri, ninebot, sală de escală, ba chiar studio de realitate virtuală și lista poate continua. Iar dacă ați fost, să ne spuneți și nouă, în comentarii, cum vi s-a părut! :)