Raft și display POSM la comandă

29.12.16  Ethos Plus
Poate nu toată lumea știe ce e acela un display publicitar POSM. Ceva mai devreme am fost la niște magazine din oraș, pentru mici cumpărături. Orașul meu este mic, de provincie, așa că nu știu cum stau lucrurile cu marile lanțuri comerciale din România, dar pot spune că primul lucru care îmi sare în ochi la magazinele pe care le frecventez eu este panoul publicitar din mijloc, cu diferite produse la ofertă. Iată mai jos două exemple „tematice”:

POSM Dove

POSM Gourmet

Un display publicitar POSM este un raft sau un display special, pe care se pot așeza produse la ofertă sau produse pe care magazinul dorește să le scoată în evidență, să le prezinte clienților. Un exemplu l-ar constitui produsele noi, care nu au existat în magazin până atunci, și care au nevoie de ceva mai multă reclamă spre a se vinde. Un alt exemplu e al produselor de la un anumit producător, al produselor cu discount, eventual care se apropie de expirare etc.

Oricare ar fi motivul, amplasarea unui astfel de POS în mijlocul magazinului, sau undeva la intrare, sau lângă casele de marcat, sau într-o zonă pe unde trece toată lumea și unde nu încurcă se poate dovedi salutară din punctul de vedere al reclamei la acele produse. Pentru că, trecând pe acolo, clientul le vede și le studiază, în timp ce unele produse de pe rafturile obișnuite sunt ignorate. Evident, exemplele anterioare se pot extinde și la alte domenii decât cel alimentar, sper că s-a înțeles rolul lor.

Dacă aveți un magazin și doriți să comandați un astfel de display POSM, îl puteți achiziționa de pe site-ul headprint.ro. Headprint se ocupă exclusiv cu afișe publicitare, panouri, printuri, reclame, sisteme expoziționale, grafică și design, adică e axat pe acest domeniu, în care are o experiență de peste 10 ani. Avantajul serviciilor Headprint este că ele pot fi personalizate după nevoile clientului. Adică vi se pot proiecta, de către specialiștii lor, un POSM, un panou sau un raft în acord cu necesitățile proprii din magazin: mai mare sau mai mic, de ce forme și culori doriți, din ce materiale vreți.

Pentru detalii cu privire la aceste servicii, care de altfel pot fi extinse în tot ce ține de producție publicitară, vă invit să intrați pe linkul din primul paragraf. Pentru că, deși mulți furnizori o să vă ofere rafturi publicitare gratis, ele nu au un efect uriaș asupra mea, ca cumpărător, fiindcă nu puteți pune acolo chiar cele mai tentante produse, ci numai produse de la acel distribuitor. Care sunt fie relativ scumpe, fie nu prezintă interes pentru toți clienții etc.