A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, o fată pe care o chema Cenușăreasa. Și într-o zi prințul a dat un mare bal, iar Cenușăreasa a primit în dar o rochie superbă și niște papuci fermecați, dar nu putea să plece, pentru că mama vitregă îi dăduse ca temă să curețe tot căsoiul, știind că asta îi va lua o zi întreagă și o va împiedica să ajungă la bal. Așa că Cenușăreasa și-a numărat banii rămași de la târg din ziua precedentă și a sunat la o firma de curatenie in Bucuresti, care, în schimbul acelui mărunțiș, i-a făcut casa lună cât timp ea a dansat cu prințul. Ok, am modificat puțin povestea clasică a Cenușăresei. Dar lucrurile ar putea sta la fel și în realitate. Cu câteva mici ajustări.
În primul rând, Cenușăreasa ar putea fi și orice tânără care locuiește singură și e interesată de carieră. După cum ar putea fi și orice prinț. Evident, firma oferă servicii de curatenie la domiciliu pentru absolut oricine dorește, dar m-am gândit la categoriile principale care ar putea beneficia de astfel de servicii de curățenie profesionale. Așadar, tineri cu joburi solicitante și care nu au o soție casnică / un soț casnic :) să se ocupe de ale casei. Apoi, ar mai putea fi bătrânii pensionari sau relativ bolnavi. Pentru un copil, poate ar fi mai avantajos să apeleze la o astfel de firmă decât să meargă să-i facă el curățenie părintelui, dacă nu are suficient timp. Și cine are? Apoi, mă gândesc la o familie care pleacă în weekend la munte și vrea să găsească casa perfect curată la sosire. Etc.
Desigur, ar mai fi un caz important: acela al unor servicii de curățenie care sunt mai dificile. Poate nu ne deranjează să aspirăm sau să dăm cu mopul în fiecare zi, dar nu vrem să ajungem ca fata aia din reclama la var, albi din cap până în picioare, în caz că tocmai am avut o lucrare de renovare prin casă și totul arată ca după un război. Nu e mult mai simplu ca în acest unic caz să apelăm la firma respectivă, care va face curatenie dupa constructor fără să comenteze sau să se enerveze? Scăpăm și de spălatul hainelor proprii murdare.
Spălat și șters geamuri. Podele. Faianță. Mobilă. Șters praful, desigur. Dar și tratat suprafețele cu soluții de protecție. Dezinfectat pe jos. Poate că nu-i o idee rea. Spălat și dezinfectat baia și wc-ul (grupurile sanitare). Șters ușile, tocurile, balustradele. Și așa mai departe, tot ce trebuie, ca la carte. Și, la fel cum Cenușăresei i-au ajuns banii rămași din ziua precedentă, nici ție nu-ți trebuie o avere pentru a beneficia de servicii de curatenie in Bucuresti de calitate. Prețurile încep de la... 2 lei per metru pătrat. Dacă vrei să-i chemi periodic. Sau 3,2 lei dacă vrei să-i chemi mai rar. Fidelitatea se recompensează! :)
Iar dacă ai un birou, te costă 3 lei pe metru pătrat. Într-adevăr, cei de la Cleanpro se ocupă și de curatenie birouri, iar avantajele sunt evidente. În primul rând, ca patron, nu va fi o cheltuială semnificativă, comparativ cu investițiile pe care le necesită firma ta. În orice caz, probabil că mult mai ieftin decât să-ți angajezi o femeie de servici. În al doilea, nu mai trebuie să-ți stresezi angajații să-și facă curat. Obții un mediu de lucru mai relaxat și mai plăcut, iar într-un mediu mai relaxat, oamenii pot avea performanțe crescute. Pentru o cheltuială în plus de 3 lei pe metru pătrat. În al treilea, obții o curățenie sclipitoare, făcută de niște profesioniști. Care au o firmă, exact ca tine. Doar că firmă de curățenie. Și lucrează fără să tragă de timp, că nu sunt plătiți la oră, ci la suprafață.
Cam asta poate fi, pe scurt, povestea unei Cenușărese moderne. Sau a unui prinț modern. Sau a unui mare negustor. Cu micile modificări de rigoare. Pentru o viață mai ușoară, mai curată și mai frumoasă. Cu plăcere.
Firmă de curățenie în București pentru tinerii ocupați

Firmă de curățenie în București, după constructor
Desigur, ar mai fi un caz important: acela al unor servicii de curățenie care sunt mai dificile. Poate nu ne deranjează să aspirăm sau să dăm cu mopul în fiecare zi, dar nu vrem să ajungem ca fata aia din reclama la var, albi din cap până în picioare, în caz că tocmai am avut o lucrare de renovare prin casă și totul arată ca după un război. Nu e mult mai simplu ca în acest unic caz să apelăm la firma respectivă, care va face curatenie dupa constructor fără să comenteze sau să se enerveze? Scăpăm și de spălatul hainelor proprii murdare.
Firmă de curățenie în București: prețuri mici, servicii de calitate
Spălat și șters geamuri. Podele. Faianță. Mobilă. Șters praful, desigur. Dar și tratat suprafețele cu soluții de protecție. Dezinfectat pe jos. Poate că nu-i o idee rea. Spălat și dezinfectat baia și wc-ul (grupurile sanitare). Șters ușile, tocurile, balustradele. Și așa mai departe, tot ce trebuie, ca la carte. Și, la fel cum Cenușăresei i-au ajuns banii rămași din ziua precedentă, nici ție nu-ți trebuie o avere pentru a beneficia de servicii de curatenie in Bucuresti de calitate. Prețurile încep de la... 2 lei per metru pătrat. Dacă vrei să-i chemi periodic. Sau 3,2 lei dacă vrei să-i chemi mai rar. Fidelitatea se recompensează! :)
Firmă de curățenie în București, pentru birouri