Cum se aplică crema de ochi și ce efecte are

4.6.18  Ethos Plus
În general, pielea din jurul ochilor este cea mai sensibilă zonă a tenului, astfel că necesită o îngrijire atentă. Întrucât nu are glande sebacee, aceasta nu beneficiază de hidratare naturală, fiind mult mai uscată decât restul feței.

fata cu ochi frumosi

Din acest motiv, pentru această zonă, ar trebui să utilizăm un alt tip de produs comparativ cu celelalte zone ale feței unde putem folosi o cremă de față hidratantă sau cu efecte antirid.

Cum alegi o cremă pentru ochi eficientă


De regulă, cremele pentru ochi sunt testate oftalmologic și trebuie să aibă același PH ca și lacrimile. În plus, aceste produse trebuie să aibă o textură cu proprietăți mai emoliente decât o cremă normală și nu ar trebui să conțină parfumuri.

Există multe femei care nu știu să aplice corect produsele de îngrijire sau nu masează suficient pielea. De altfel, rolul pe care îl îndeplinește pielea este unul de protecție care nu permite agenților externi să pătrundă cu ușurință. Un masaj corect va contribui la absorbția produsului de îngrijire.

Din acest motiv, ar trebui să folosești un produs dedicat acelei zone sensibile, cum este de pildă o cremă antirid pentru ochi. De asemenea, o cremă antirid nu-și poate demonstra eficiența dacă nu bei apă (cel puțin 2 l pe zi) sau dacă nu te odihnești suficient de mult. Lipsa somnului și deshidratarea se numără printre principalele cauze a apariției ridurilor chiar înainte de împlinirea vârstei de 30.

Cum alegi crema pentru ochi


Având în vedere faptul că piața de cosmetice s-a extins, inclusiv în mediul online, în ziua de astăzi, poți găsi o sumedenie de produse. Tocmai paleta variată de cosmetice face ca alegerea cremei pentru ochi să devină dificilă, de aceea înainte de a opta pentru un astfel de produs ar fi bine să inspectezi puțin piața.

Unul dintre cele mai eficiente produse este crema de ochi antirid cu alge marine, concepută pentru a revitaliza pielea din jurul ochilor, prevenind totodată apariția semnelor de îmbătrânire. Pentru efecte benefice pe termen lung utilizează zilnic acest produs, iar în felul acesta, ridurile vor fi reduse, iar aspectul pielii din jurul ochilor va fi îmbunătățit considerabil.

Una dintre marile greșeli pe care le fac majoritatea femeilor este faptul că omit – fie cu bună știință, fie că au uitat – să se demachieze. Dacă nu te demachiezi într-o seară, vei putea observa la nivelul tenului tău urmările vizibile încă de a doua zi dimineață. De altfel, specialiștii recomandă să te demachiezi complet de două ori pe zi, o dată dimineață și o dată seara, indiferent dacă ai utilizat produse de make-up sau nu. Prin intermediul mișcărilor ușoare, îndepărtează ușor machiajul din zona ochilor fără a apăsa sau a șterge cu putere.

Așadar, după ce te-ai demachiat complet, aplică o cremă hidratantă, iar în jurul ochilor utilizează o cremă pentru conturul ochilor. Atunci când o aplici, pune o cantitate foarte mică pe degetul inelar și întinde-o în zona ochilor. Nu se recomandă utilizarea unei cantități mai mare de cremă deoarece nu va fi absorbită în piele. O aplici începând din colțul intern al ochiului către exterior, până sub sprânceană. Mișcările ar trebui să fie delicate, iar specialiștii recomandă ca procesul de demachiere să se realizeze în fiecare zi.